E o istorie mai veche, trăită de mine într-o zi de noiembrie, la un seminar la Odesa, cu câțiva ani în urmă - o istorie cu multe lecții...
Era un seminar la care au participat mai mult de 200 de persoane, dintre care doar 6 moldoveni. Eu am mers acolo cu un coleg de serviciu.
Istoria a început de la faptul ca mie tare mi-a plăcut masa de pe scena trainerului nostru. Mi-o imaginasem cum ar arăta ea la mine în casă, și câți oameni ar încăpea în jurul ei...
- O poți avea pentru 5 copeici, îmi zice colegul meu.
Și aici s-a născut rămășagul!
Dacă până la sfârșitl zilei aveam să găsesc o monedă pe care să scrie 5 Копеек, colegul meu urma să îmi facă rost de masa ceea.
Aveam scopul în față, și un joc pe care l-am luat tare în serios.
Există o teorie, conform căreia, oamenii sunt foarte sensibili atunci când le ceri ajutorul, și eu am aplicat-o!
În pauză, primul lucru pe care l-am făcut a fost să cer de la colegii din sală cele 5 copeici, dar nu a mers, pentru că regula era să fie scris pe monedă Копеек, pe cele ucrainești e scris puțin altfel.
Și apoi, ar fi fost prea ușor :)
Impresionant a fost faptul că deja toți cei 200 de participanți au început să caute prin buzunare, portofele, ca să îmi găsească 5 copeici rusești, nu știau pentru ce am nevoie, dar solidaritatea lor și implicarea în jocul meu a fost impresionantă.
Am decis să merg prin barurile din apropiere. Odesa e oraș turistic, poate au rămase de la vizitatorii din vară monede rusești. Am găsit acolo lei, copeici rusești (dar nu de 5), mi s-au propus mai mulți, eram întrebată dacă poate pot să mă ajute cu altceva, e uimitor faptul că atunci când spui oamenilor ca e vorba de un rămășag, un joc, dar care are o importanță foarte mare pentru tine, ei cu toți încearcă să te ajute...
Nici la schimburile valutare nu am găsit - „Vă dăm niște ruble, dacă vreți...”.
Seara, colegii mei de la seminar mă întrebau dacă am reușit să găsesc cele 5 copeici ale mele, la toți le era interesant ce va urma sau cum se va finisa jocul. Cineva s-a oferit voluntar să meargă să caute împreună cu mine prin oraș: „Hai Rodica, poate găsim la gara de trenuri, sau acolo unde vin autobuzele din Rusia, trebuie să găsim, mai este timp, ziua încă nu s-a sfârșit!”.
Am mers la gară, acolo ne-am separat pentru a căuta: eu am intrat într-un bar de alături, am întrebat de barman dacă nu are, din întâmplare poate, 5 copeici rusești, nu avea, le-am explicat pentru ce am nevoie, la care de la o masă de alături cineva m-a întrebat dacă 5 copeici transnistrene nu m-ar putea ajuta. Eu nu știam ce scrie pe copeicile transnistrene, și ar fi trebuit să îl rog să mi le arate, cel puțin...
Dar m-am speriat când l-am văzut, pentru că era plin de sânge, și am refuzat...
N-am găsit ce căutam, chiar dacă am fost foarte aproape...
Dar am învățat câteva lecții bune, care nu cred că o să le uit:
1. Atunci când ai un scop în față, indiferent cât de greu ar părea, înaintează!
2. Cere ajutor celor din jur, oamenii sunt, într-adevăr, foarte receptivi!
3. Încearcă toate variantele posibile, chiar dacă nu știi ceva - întreabă! (în cazul meu, moneda transnistreană a fost varianta care m-ar fi putut salva).
4. Aspectul exterior nu contează, dacă omul ți-a propus singur ajutorul, înseamnă că are un suflet bun...
5. Întreabă și tu, la rândul tău, dacă poți să îi ajuți pe cei din jur (nu îți impune ajutorul, doar întreabă, oamenii dacă au nevoie, o să îți zică).
6. Orice ar fi, depășește-ți frica!
6. Lecțiile învățate din urma acestei experiențe sunt mai valoroase decât masa pe care nu am avut-o.
P.S. Nu îmi pare rău că nu am obținut obiectul care m-a făcut să intru în acest joc, dar îmi pare foarte rău că m-am lăsat condusă de frică, că am refuzat să vorbesc cu un om doar din cauză că era însângerat, și că eu nu l-am întrebat dacă, poate, are nevoie de ajutor... el, în cazul lui avea mai mare nevoie de ajutor decât mine, cu toate acestea el s-a oferit să mă ajute, eu... eh!
O lecție ce costă mai mult de 5 copeici...
Era un seminar la care au participat mai mult de 200 de persoane, dintre care doar 6 moldoveni. Eu am mers acolo cu un coleg de serviciu.
Istoria a început de la faptul ca mie tare mi-a plăcut masa de pe scena trainerului nostru. Mi-o imaginasem cum ar arăta ea la mine în casă, și câți oameni ar încăpea în jurul ei...
- O poți avea pentru 5 copeici, îmi zice colegul meu.
Și aici s-a născut rămășagul!
Dacă până la sfârșitl zilei aveam să găsesc o monedă pe care să scrie 5 Копеек, colegul meu urma să îmi facă rost de masa ceea.
Aveam scopul în față, și un joc pe care l-am luat tare în serios.
Există o teorie, conform căreia, oamenii sunt foarte sensibili atunci când le ceri ajutorul, și eu am aplicat-o!
În pauză, primul lucru pe care l-am făcut a fost să cer de la colegii din sală cele 5 copeici, dar nu a mers, pentru că regula era să fie scris pe monedă Копеек, pe cele ucrainești e scris puțin altfel.
Și apoi, ar fi fost prea ușor :)
Impresionant a fost faptul că deja toți cei 200 de participanți au început să caute prin buzunare, portofele, ca să îmi găsească 5 copeici rusești, nu știau pentru ce am nevoie, dar solidaritatea lor și implicarea în jocul meu a fost impresionantă.
Am decis să merg prin barurile din apropiere. Odesa e oraș turistic, poate au rămase de la vizitatorii din vară monede rusești. Am găsit acolo lei, copeici rusești (dar nu de 5), mi s-au propus mai mulți, eram întrebată dacă poate pot să mă ajute cu altceva, e uimitor faptul că atunci când spui oamenilor ca e vorba de un rămășag, un joc, dar care are o importanță foarte mare pentru tine, ei cu toți încearcă să te ajute...
Nici la schimburile valutare nu am găsit - „Vă dăm niște ruble, dacă vreți...”.
Seara, colegii mei de la seminar mă întrebau dacă am reușit să găsesc cele 5 copeici ale mele, la toți le era interesant ce va urma sau cum se va finisa jocul. Cineva s-a oferit voluntar să meargă să caute împreună cu mine prin oraș: „Hai Rodica, poate găsim la gara de trenuri, sau acolo unde vin autobuzele din Rusia, trebuie să găsim, mai este timp, ziua încă nu s-a sfârșit!”.
Am mers la gară, acolo ne-am separat pentru a căuta: eu am intrat într-un bar de alături, am întrebat de barman dacă nu are, din întâmplare poate, 5 copeici rusești, nu avea, le-am explicat pentru ce am nevoie, la care de la o masă de alături cineva m-a întrebat dacă 5 copeici transnistrene nu m-ar putea ajuta. Eu nu știam ce scrie pe copeicile transnistrene, și ar fi trebuit să îl rog să mi le arate, cel puțin...
Dar m-am speriat când l-am văzut, pentru că era plin de sânge, și am refuzat...
N-am găsit ce căutam, chiar dacă am fost foarte aproape...
Dar am învățat câteva lecții bune, care nu cred că o să le uit:
1. Atunci când ai un scop în față, indiferent cât de greu ar părea, înaintează!
2. Cere ajutor celor din jur, oamenii sunt, într-adevăr, foarte receptivi!
3. Încearcă toate variantele posibile, chiar dacă nu știi ceva - întreabă! (în cazul meu, moneda transnistreană a fost varianta care m-ar fi putut salva).
4. Aspectul exterior nu contează, dacă omul ți-a propus singur ajutorul, înseamnă că are un suflet bun...
5. Întreabă și tu, la rândul tău, dacă poți să îi ajuți pe cei din jur (nu îți impune ajutorul, doar întreabă, oamenii dacă au nevoie, o să îți zică).
6. Orice ar fi, depășește-ți frica!
6. Lecțiile învățate din urma acestei experiențe sunt mai valoroase decât masa pe care nu am avut-o.
P.S. Nu îmi pare rău că nu am obținut obiectul care m-a făcut să intru în acest joc, dar îmi pare foarte rău că m-am lăsat condusă de frică, că am refuzat să vorbesc cu un om doar din cauză că era însângerat, și că eu nu l-am întrebat dacă, poate, are nevoie de ajutor... el, în cazul lui avea mai mare nevoie de ajutor decât mine, cu toate acestea el s-a oferit să mă ajute, eu... eh!
O lecție ce costă mai mult de 5 copeici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu