Luptatoarea

Ea e plina de viata. Viata,insa, nu e chiar atat de plina de ea.
Traieste lucruri repetate la un interval de 4 ani, Chiar daca la inceput i-a fost frica, foarte!
 Era luna lui iunie, eu vorbeam cu vecinul despre timp si despre cat de repede mai creste iarba (cred), ea a venit, a schimbat 2 vorbe cu noi si a plecat. Era agitata.
Vecinul mi-a spus ca sotia lui se ingrijoreaza caci a fost sunata si convocata de medicul ei, rezultatele analizelor nu erau deloc satisfacatoare. Am mai vorbit ce am mai vorbit, dupa care el a plecat iar eu mi-am continuat treaba prin ograda. Apoi a venit ea, avea nevoie sa vorbeasca: "Eu nu mai vreau sa trec prin chimioterapie, e tare dureros, mi-a zis ea din senin, eu nu mai vreau sa imi pierd parul, nu vreau! Mi-e frica de ceea ce imi va spune medicul..." Discutia nu a durat mult, caci a venit taxi-ul ce-l astepta, dar acele cateva vorbe au fost de ajuns ca sa ii simt frica si durerea, si sa o impartim la doua.
A fost exact ceea de ce i-a fost frica: cu 4 ani in urma a luptat cu cancerul mamar, dar el a revenit, de data asta atacandu-i plamanii si ficatul. Ea a inceput chimioterapia, el a inceput sa faca curat in ograda.
 "Mi-e frica sa raman fara ea, mi-a marturisit intr-o zi el, mi-as dori sa plec eu primul, ea e mai puternica decat mine, eu fara ea nu o sa pot trai...".
Si, intr-adevar, ea este mai puternica, chiar daca si-a pierdut deja tot parul, pe langa asta multe kg, are mereu zambetul pe buze si e mereu in miscare. Am vazut-o trista doar o singura data, venise de la o cura de chimioterapie si, istovita cum era, isi facea griji pentru prietenul ei fidel - catelusul. Se imbolnavise si nu stia ce are, urmau sa mearga la veterinar: "Data trecuta am platit 240 de euro doar pe analizele lui, mi-a spus ea, dar nu conteaza pretul important ca el sa fie bine...". Intr-adevar, fericirea nu are pret, m-am gandit eu, caci in afara de sotul ei, acest catelus este unica fericire a unei femei care si-a dorit toata viata un copil...
Cu cateva saptamani in urma mi-a marturisit ca s-au hotarat sa vanda casa: "Eu nu o sa inchei anul, si as vrea sa pot merge pe jos sa imi cumpar paine, atita cat mi-a mai ramas..." - si zambeste.
Dupa 8 cure de chimioterapie, a incetat sa le mai faca, nu isi mai au efectul.
E pregatita sa plece.
 Zambind.
Iar eu o privesc uneori si ma intreb: "De unde gasesc unii oameni forta de-a zambi atunci cand viata refuza sa le mai dea vreo sansa?".


In iunie 2017, la interval de citeva zile, mai aflasem povestea similara a unei cunoscute care cu 4 ani in urma a avut cancer si anul trecut a revenit, de atunci alte 2 persoane  din cercul meu au decedat din cauza cancerului, iar scriind aceste randuri, am primit sms de la un cunoscut cu vestea ca se lupta cu cancerul. Incotro?

În viață, ca și pe motocicletă

În viață, ca și pe motocicletă, cel mai important este să îți păstrezi echilibrul.
Nu există soluție mai bună pentru a reuși să îți continui calea.
În viață, ca și pe motocicletă, vor exista oameni care, fiind înaintea ta, vor observa viteza cu care avansezi spre scopul pe care îl ai, te vor privi cu respect, și fiind conștienți de faptul că, chiar dacă mergeți pe același drum, iar ei sunt înainte, și mai și stau în ambuteiaj de câteva ore (în viață, ar putea fi și ani) te vor lăsa să treci, pentru că „motocicleta” ta e mult mai mică decât „mașina” lor, iar șansele ca să avansezi sunt mult mai mari... Tu le vei mulțumi și vei merge mai departe.

Dar... În viață, ca și pe motocicletă, mai sunt și oameni care, dându-și seama că tu ai putea avansa mai repede decât ei, pentru că „motocicleta” ta e mult mai mică decât „mașina” lor, îți vor bloca calea intenționat. Ei nu pleacă nicăieri, pentru că ambuteiajul e prea mare, dar nici pe tine nu te vor lăsa să treci. Tu îi privești uimit și nu înțelegi „de ce?”, doar fiecare din noi are posibilitatea de a-și alege modalitatea de a înainta, unii aleg confortul unei mașini dotate cu aer condiționat pentru călduri de +30°C și stau comod așezați pe banchete moi, în timp ce tu ai optat pentru geaca de motociclist, blugi și ghete, pe aceleași +30°C, tu ai ales viteza, iar unora nu le place acest lucru... În astfel de momente... cel mai important este să îți păstrezi echilibrul. Oricum se va găsi o modalitate de a avansa, pentru că pe banda de alături neaparat va fi un alt om, din prima categorie, și îți va face loc să treci.
În viață, ca și pe motocicletă, cel mai important este să îți păstrezi echilibrul. Și chiar dacă se întâmplă uneori să îți schimbi poziția normală, înclinându-te, la o răscruce, nu uita, asta e pentru a evita o eventuală cădere, pentru că se întâmplă să cotim, în viață, și pe motocicletă, iar coborâșul pe care îl traversăm în aceste momente are scopul de a ne ajuta să înaintăm...
În viață, ca și pe motocicletă, vor exista și drumuri stricate, care te vor împiedica să avansezi cu aceeași viteză, dar cine a spus că toate drumurile sunt perfecte? În asemenea cazuri vom încetini viteza, și ne vom continua calea, pentru că chiar și drumurile rele duc undeva.
În viață, ca și pe motocicletă, cel mai important este să îți păstrezi echilibrul, să gândești rațional, să fii atent la cei din jurul tău, și să înaintezi!

Calea ta!

Azi ai ajuns la o răscruce,

iar drumul greu e de ales,

nu știi care și unde te va duce

și-i va da vieții tale ce fel de înțeles?

Se spune că în viață șansa e doar una -

pe care drum să mergi ca să o prinzi?

pe primul e pustiu, 2- ape, 3- îngheț, pe 4 e furtună

care din el e ceea spre ce tinzi?

Pustiul îți oferă soare,

nisipul veșnic schimbător;

frumos este și un întins de mare;

omătu-i alb și binevoitor...

Ce îți aduce vintul și furtuna?

posibil, visele ți le va spulbera...

dar parcă poți trăi numai cu voie bună?

cât de frumos ar fi, poate... poate nu prea!..

De nu va exista și vreme tristă,

ce e frumos nu vom conștientiza;

ce bine ca în lume tot există!

există! dar care este, totuși, calea ta?

Și te rotești, privind la patru drumuri,

care-i al tău nu poți să te decizi;

și-atunci tu le aduni pe toate-n unul - 

creându-ți, astfel, calea cea de vis.

Ai observat că ți-a ieșit o floare?

o floare! da, posibil o lalea;

ești partea ei, frumos mirositoare,

spre inima oricui e calea ta!

Viaţa - ca un joc de puzzle!

Viaţa e ca un joc de puzzle.
Numărul pieselor acesteia e diferit pentru fiecare persoană, precum şi imaginea pe care trebuie s-o obţinem când îl avem într-un final strâns.

În viaţă, ca în jocul de puzzle, avem nevoie de foarte multă rabdare pentru a potrivi piesele, una câte una, la locul lor, şi cu cât numărul acestora e mai mare, iar imaginea mai dificilă, cu atât de mai multă rabdare avem nevoie.
Rabdare şi perseverenţă, pentru că dacă nu vom continua să căutăm piesele potrivite în multitudinea lor, dacă nu vom înainte în crearea imaginii propuse,  abandonând uşor, s-ar putea  să ne trăim viaţa pe jumătate, poate chiar mai puţin. E ca si cum ai privi în trecut şi ţi-ai aduce aminte de multitudinea de vise pe care le aveai în copilarie, dar care nu au fost realizate, şi nu poţi să raspunzi la întrebarea "DE CE?", pentru că răspunsul este evident, dar prea dureros ca să îl recunoşti - "Nu mi-am dat toată stăruinţa!"
Un alt lucru, destul de important în jocul de puzzle şi în jocul viaţă, este potrivirea pieselor la locul lor, pentru că o piesă aranjată într-un un alt loc decit cel care îi este destinat poate duce la deformarea întregii imagini, şi e important să  ne dăm seama la timp de aceasta, dar poate fi şi invers, putem să avansăm, mult prea mult, pe o cale greşită.
Fiecare are jocul lui (de puzzle), fiecare îl trăieşte cum consideră ca e mai bine, doar că e foarte important să privim, uneori, care este imaginea exactă pe care dorim s-o obţinem în final, pentru a nu încurca locul piselor!

***

Vă doresc ca în anul care vine, să potriviţi uşor fiecare piesă a vieţii voastre, puzzle-ul vostru să aibă multe-multe piese colorate, să aveţi răbdare şi perseverenţă pentru a avansa în scopul propus, iar bucuria atingerii scopurilor să vă însoţească permanent.
Fiţi fericiţi şi sănătoşi, scumpii mei!
La mulţi ani!