marți, 12 iunie 2012

Fericirea - la un metru distanţă...

- Acum îţi voi îndeplini o dorinţă, îi zise zâna.


- Îmi doresc să ştiu unde trăieşte fericirea, s-o iau şi s-o păstrez mereu pentru mine, răspunse emoţionată...


- Bine, eu îţi spun  unde o poţi găsi, în rest, depinde de tine cît de mult îţi doreşti s-o ai. 


Era cel mai emoţionant moment din viaţa ei, oare chiar avea să afle această mare Taină, oare chiar avea să fie fericită de azi înainte? Oare?..
Ochii îi sclipeau de bucurie, inima a început să îi bată de o sută de ori mai repede, sufletu-i era un tren accelerat ce se grăbea, acum, mai mult ca oricând, spre fericire. Era şansa vieţii ei, de aici avea să se schimbe totul. 


- Dar vreau să aflu, înainte de toate, cînd ai privit ultima dată cerul?


- Ce are cerul cu asta? răspunse ea, Eu îmi doresc fericire, doar atât! Nu mă interesează nici cerul, nici pământul, atâta timp cât nu pot fi fericită. Nu mă mai ţine în suspans, te rog, arată-mi unde o pot găsi, iar eu am să fac tot posibilul ca s-o am mereu.


 -  Bine, ai fi putut s-o găseşti şi singură, dacă ţi-ai fi dorit, dar fiindcă ţi-am promis, îţi spun. Ridică capul, e chiar desupra capului tău!


A  rămas uimită:  "Cum deasupra capului? De cînd se afla acolo? A fost ea oare acolo mereu şi ea n-a observat-o?". Un fior i-a trecut prin tot corpul, şi cu ochii mari de mirare a ridicat privirea spre cer, demult n-o făcuse... Da! Era acolo! La un metru înălţime! Ah! Ce bucurie! A întins repede mâna s-o ia, s-o cuprindă şi să n-o mai lase niciodată,  dar...  n-a ajuns-o! NU! Dezamăgire! Era prea sus! Nu! Şi un şiroi de lacrimi îi umplu faţa... Privi neputincioasă la zână.


- N-o ajung!.. şi disperarea puse stăpânire pe sufletul ei...


- Sari! -  o îndemnă zâna, Ea e mereu cu tine, la un metru distanţă, tu cât de mult ţi-o doreşti?