joi, 27 decembrie 2012

Viaţa - ca un joc de puzzle!

Viaţa e ca un joc de puzzle.
Numărul pieselor acesteia e diferit pentru fiecare persoană, precum şi imaginea pe care trebuie s-o obţinem când îl avem într-un final strâns.
În viaţă, ca în jocul de puzzle, avem nevoie de foarte multă rabdare pentru a potrivi piesele, una câte una, la locul lor, şi cu cât numărul acestora e mai mare, iar imaginea mai dificilă, cu atât de mai multă rabdare avem nevoie.
Rabdare şi perseverenţă, pentru că dacă nu vom continua să căutăm piesele potrivite în multitudinea lor, dacă nu vom înainte în crearea imaginii propuse,  abandonând uşor, s-ar putea  să ne trăim viaţa pe jumătate, poate chiar mai puţin. E ca si cum ai privi în trecut şi ţi-ai aduce aminte de multitudinea de vise pe care le aveai în copilarie, dar care nu au fost realizate, şi nu poţi să raspunzi la întrebarea "DE CE?", pentru că răspunsul este evident, dar prea dureros ca să îl recunoşti - "Nu mi-am dat toată stăruinţa!"
Un alt lucru, destul de important în jocul de puzzle şi în jocul viaţă, este potrivirea pieselor la locul lor, pentru că o piesă aranjată într-un un alt loc decit cel care îi este destinat poate duce la deformarea întregii imagini, şi e important să  ne dăm seama la timp de aceasta, dar poate fi şi invers, putem să avansăm, mult prea mult, pe o cale greşită.
Fiecare are jocul lui (de puzzle), fiecare îl trăieşte cum consideră ca e mai bine, doar că e foarte important să privim, uneori, care este imaginea exactă pe care dorim s-o obţinem în final, pentru a nu încurca locul piselor!

***

Vă doresc ca în anul care vine, să potriviţi uşor fiecare piesă a vieţii voastre, puzzle-ul vostru să aibă multe-multe piese colorate, să aveţi răbdare şi perseverenţă pentru a avansa în scopul propus, iar bucuria atingerii scopurilor să vă însoţească permanent.
Fiţi fericiţi şi sănătoşi, scumpii mei!
La mulţi ani!

duminică, 2 decembrie 2012

Colecţionara de cuvinte și vise

Ea iubeste. Scurt, dar profund. Nu este femeia care se îndrăgosteste şi iubeste ani în şir, ei îi plac iubirile de-o vară, poate mai scurte... Pentru cineva acestea se numesc aventuri, pentru ea sunt iubiri.
 Ea vede dragostea cu alţi ochi.
 E colecţionară. Colecţionează vorbe frumoase spuse în adresa ei şi vise. Nu-i plac linguşelile, stie  să facă diferenţa dintre vorbe aruncate în vânt şi cele sincere. Îi plac bărbaţii care ştiu să se exprime, iar  zâmbetul ei a fost de multe ori muza pentru aceştia. E senină şi sinceră, iar atunci când simte că se termină cuvintele - întoarce pagina. Este acuzată, uneori, că îşi bate joc de sentimentele altora, dar sunt şi persoane care îi mulţumesc pentru sinceritatea cu care pune punct relaţiilor.
Iubirea este ceva relativ, iar atunci când elementele ce stau la baza acesteia devin din ce în ce mai puţine, ea preferă să pună capăt la istorie. Nu-i plac poveştile cu final tragic, în care ambii suferă pentru faptul ca odată  au trăit o poveste frumoasă, iar acuma nu se mai suportă unul pe altul. Nu-şi poate imagina nici faptul că ar fi în stare să traiască o iubire seacă,  să fie alături de el în amintirea timpurilor frumoase, nu se imaginează suferind din iubire, nici nu e ea femeia care s-ar cufunda în pahar din cauza unei iubiri neîmplinite. 
Trăieşte frumos cu sentimentul din prezent, acel sentiment de iubire care este de nestins în inima sa, şi care este hrănit de atenţia, dragostea şi cuvintele frumoase ale celor aleşi s-o facă fericită. 
Pentru fiecare dintre ei are un sentiment aparte, dragostea cu fiecare dintre ei este diferită, pentru ca toţi cei care au trecut prin viaţa ei au avut farmecul lor aparte...
Să ştiţi că nu este o femeie uşuratică, nu!  Nu este nici chiar așa usor de cucerit, si niciunul dintre partenerii ei nu a fost cu ea la întâmplare. Pentru frumoasele clipe de iubire petrecute alături de ea, fiecare a trebuit sa lupte.
 Ea este femeia care știe sigur ce vrea, știe să iubească, și pentru care dragostea înseamna frumusețe și sentimente curate, nu lacrimi vărsate în urma flăcării stinse. 
Sentimentele nu au reguli și margini, la fel  imaginația și visele. 
Ea iubește, iar frumusețea sufletului, chipului si licărirea din ochi o fac, la rîndul ei, să fie iubită.

vineri, 16 noiembrie 2012

De ce "Eu sunt Moldova"

Eu sunt Moldova - frumos, sugestiv şi adevărat. Am citit fraza asta (pe alocuri - însoţită de logo, pe alocuri - ba) de zeci de ori în ultimele câteva zile. Nu am reuşit să intru în esenţa acestei campanii sociale, dar nici nu am nevoie să mi se aducă prea multe replici sau argumente pentru o afirma si eu.Eu nu sunt în Moldova, dar sunt Moldova. Nu doar pentru că m-am născut acolo, că mi-am petrecut copilăria acolo, şi nu doar pentru că acolo e familia mea. Fiecare persoană care se află în străinătate, indiferent de ţara de originine poate aduce asemenea argumente şi chiar dacă ele sunt adevărate şi din suflet, asta, pentru străini, nu spune nimic despre ţară din care vine o anumită persoană.Eu sunt Moldova pentru că: cel puţin 60 de persoane, din diferite colţuri ale lumii, cu care suntem* în grupă  ştiu care este şi ce semnifică stema de stat a ţării mele, ştiu că Moldova se află între România şi Ucraina, şi că cel mai mare oraş vinicol nu se află în Franţa, Italia sau Portugalia (principalele ţări consumatoare de vin), ci în Mileştii Mici, la 20 km de Chişinău, capitala Moldovei, şi mai ştiu că tot aici se află şi cea mai mare colecţie de vinuri din lume. Că una dintre cele mai mari peşteri din lume - Peştera Emil Racoviţă (locul 3 printre peşterile din gipsuri şi locul 8 în topul general al subteranelor gigantice de pe planetă) se află tot în Moldova, la circa 265 km la nord de Chişinău, în satul Criva, r. Edineţ. Ştiu că dacă vor să se distreze frumos şi să cunoască cu adevărat din tradiţiile ţării, atunci ar fi bine să vină în Moldova iarna, cind se urează şi se colindă, şi că nunţile sunt şi ele pline de tradiţii frumoase. Ştiu că mâncarea tradiţională este mămăliga, care este foarte bună servită cu brânză de oi, smântână şi friptură. Sunt Moldova şi mă mândresc cu asta, iar colega mea din China a învăţat să spună: "bună, ce mai faci?, noapte bună, şi nu-i nimic grav" în română, şi mă salută în română. Ei au înţeles de ce eu vorbesc româna şi nu moldoveneasca, ceea ce mulţi locuitori ai Moldovei încă nu au înţeles. Moldova suntem fiecare dintre noi, cei care ma cunosc, ştiu că Moldova e o ţară mică, dar care are cu ce se mândri, deci e o ţară frumoasă. Iar pe cei care spun că li-e ruşine să spună că sunt din Moldova (eu am întâlnit şi din ăştia) deoarece reputaţia ţării este proastă, vreau să-i întreb doar: ce aţi făcut voi pentru a crea/îmbunătăţi imaginea ţării? 
Oamenii ne văd aşa cum le permitem noi să ne vadă! 


* Suntem 2 colegi din Moldova, şi ambii contribuim la crearea unei imagini bune despre ţara noastră, căci noi chiar avem ce le povesti străinilor despre Moldova!

joi, 1 noiembrie 2012

El o iubeşte...

   El o iubeşte. Ea înţelege dar nu-i poate împărtăşi sentimentele şi se preface că nu înţelege nimic.
 Îi mângâie, uşor, cu dosul palmei, faţa, o priveşte în ochi... doar că nu-i poate prinde privirea... Tăcerea ei înseamnă refuz, care i-a fost confirmat şi prin cuvinte, nu doar o singură dată...
El nu e singurul în această situaţie, şi ştie că ea mai are admiratori, iar frica că cel ales nu va fi el îl face s-o iubescă şi să lupte pentru ea şi mai mult. Ea rămâne rece.
E prietenă ideală, pusă mereu pe glume, gata să ajute, numai nu să-l iubească...
Cineva o condamnă pentru lipsa ei de sentimente. Da, are admiratori care, dacă n-au putut-o cuceri, încep să se răzbune, prin cuvinte şi acuzaţii urâte, pentru neputinţa lor de a-i obţine dragostea. Ea rămâne rece.
 E mult prea josnic să acuzi un om că nu te poate iubi, mai ales dacă el ţi-a spus de la început, direct, acest lucru.
El o priveşte, o iubeşte şi nu-i poate reproşa nimic pentru indiferenţa ei, tot aşa cum ea nu-l poate acuza pentru dragostea ce i-o poartă.
 Rămân prieteni. El - cu dragoste şi speranţă în suflet, ea - cu glumele şi copilăria ei. Şi dacă cineva ar încerca s-o judece vreodată pentru indiferenţa ei faţă de toţi cei care au iubit-o, el va fi primul care îi va lua apărarea. Pentru că adevărata dragoste e în suflet, şi ea nu recunoaşte prejudecăţi.

luni, 24 septembrie 2012

O mie de cuvinte

Ce poţi face cu o mie de cuvinte,
Când în jur predomină tăcerea?
Poţi în voce să-ţi aduci aminte,
Sau poţi să alini cuiva durerea.

Poţi sădi speranţă şi iubire,
Dacă ştii, cu drag, să le şopteşti.
Şi-ai putea, să dai curs la dezamăgire
Când în clipe de mânie le rosteşti

Prea multe poţi să faci cu-o mie de cuvinte,
Decizia, oricum, într-un final, îţi aparţine.
Să te gândeşti întâi,  cum rostite
Ai vrea să fie ele, în raport cu tine?"

joi, 20 septembrie 2012

Cristina - Prinţesă, Mireasă!

Îmi imaginez ce-i în sufletul tău acum
Frumoasă, Stăpână, Prinţesă, Mireasă!
Când un drum se-ntâlneşte cu un alt drum,
Şi decid împreună să-ntemeieze o casă.
Când un zâmbet cu-n zâmbet sub altar se-ntâlnesc
Şi se ţin strâns mână de mână,
Când se-aude încet, dar frumos: "Te Iubesc!"
Şi privirea ţi-e-atât de senină...
Eu îţi doresc fericire să ai,
Ş iubire până la stele,
 Sentimentele voatre sunt rupte din Rai,
S-aveţi grijă veşnic de ele!

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Viaţă. Verbe.

A sărit ca să atingă cerul, merge după orizont şi nicidecum nu poate să ajungă la el, leagă vis de vis, ca pe-o sfoară, pentru a ajunge la stele, luna n-o mai ghidează, dar îi zâmbeşte mereu în tăcere şi-i luminează calea, când disperarea i-o întunecă. Se opreşte în loc şi îşi dă seama că hotarul dintre trect şi viitor este ea, cea din prezent, iar asta o motivează să mearga mai departe. Îşi dă seama la un moment dat că se vrea a fi îndrăgostită. se opreşte în loc, priveste în jur, zâmbeşte, conservează sentimentul pe mai târziu, şi merge mai departe. Alt vis - alt nod, tot mai aproape de scopul final. Se-mpiedică, cade, se răneşte, doare, plânge, se ridică, lărgeşte orizontul, îi trece, continuă calea. Se aud bătăile inimii... acompaniate de cântecul greierilor în noapte de vară. Zâmbeşte. Miroase a iarbă. Miros al copilăriei. Melancolie. Iar luna, de data asta mai mare ca oricând. Oameni, mulţi şi diferiţi, dar toţi ai ei, pentru că au ceva ce îi aparţine, atenţia pe care le-a acordat-o. Tace. Ei oricum nu vor recunoaşte niciodata acest lucru. Merge. Alergă. Orizonzul e încă departe. Închide ochii. Deschide. Tace. Zâmbeşte. Trăieşte!

miercuri, 5 septembrie 2012

Copii, turbine și obloane...

În prima zi am vrut sa scriu despre moldovenii de dincolo  (care s-au dovedit a fi mult mai mulți decât imi puteam eu imagina ca sunt), și despre copii lor, care, în pofida faptului că ambii părinți le sunt moldoveni, nu vor vorbi niciodata româna (doar dacă vreodată vor hotarî ei că vor să o învețe), pentru că acolo nu au nevoie de ea. Am privit cu groază această situație, si cel mai trist mi-a fost să constat faptul că... acești copii într-adevăr nu au nevoie de Moldova, căci posibilitățile pe care le sunt oferite în străinătate nu pot fi comparate cu ce avem noi. O eventuală întoarcere la moment, le-ar putea ruina viitorul frumos construit acolo... Și asta doare...
Pe urmă am vrut să vă povestesc despre turbinile eoliene din Ungaria și Austria, prima asociație pe care mi-au trezit-o acestea a fost morile de vânt ale lui Don Quijote, sentimentul asta de copilarie, precum si respectul pentru aceste tari, care  își au propria energie. Zâmbesc. Privelistea e prea frumoasa, și sentimentul nu se compara cu nimic.
Franța m-a impresionat prin ferestre. Impresia de la patru dimineața, când credeam că merg printr-un oraș pustiu, doar din cauza că ușile și ferestrele erau ascunse după obloane :) Pe cât de frumoasă arhitectura, pe atât de urâte obloanele
Intrigant...


Copii, turbine și obloane... emoții adunate-n două zile. N-am multe cuvinte ca să le desfășor acum, ma doare partea legată de copii, pentru că eu încă nu știu copii mei unde vor crește...

Revin curând la această temă...

marți, 12 iunie 2012

Fericirea - la un metru distanţă...

- Acum îţi voi îndeplini o dorinţă, îi zise zâna.


- Îmi doresc să ştiu unde trăieşte fericirea, s-o iau şi s-o păstrez mereu pentru mine, răspunse emoţionată...


- Bine, eu îţi spun  unde o poţi găsi, în rest, depinde de tine cît de mult îţi doreşti s-o ai. 


Era cel mai emoţionant moment din viaţa ei, oare chiar avea să afle această mare Taină, oare chiar avea să fie fericită de azi înainte? Oare?..
Ochii îi sclipeau de bucurie, inima a început să îi bată de o sută de ori mai repede, sufletu-i era un tren accelerat ce se grăbea, acum, mai mult ca oricând, spre fericire. Era şansa vieţii ei, de aici avea să se schimbe totul. 


- Dar vreau să aflu, înainte de toate, cînd ai privit ultima dată cerul?


- Ce are cerul cu asta? răspunse ea, Eu îmi doresc fericire, doar atât! Nu mă interesează nici cerul, nici pământul, atâta timp cât nu pot fi fericită. Nu mă mai ţine în suspans, te rog, arată-mi unde o pot găsi, iar eu am să fac tot posibilul ca s-o am mereu.


 -  Bine, ai fi putut s-o găseşti şi singură, dacă ţi-ai fi dorit, dar fiindcă ţi-am promis, îţi spun. Ridică capul, e chiar desupra capului tău!


A  rămas uimită:  "Cum deasupra capului? De cînd se afla acolo? A fost ea oare acolo mereu şi ea n-a observat-o?". Un fior i-a trecut prin tot corpul, şi cu ochii mari de mirare a ridicat privirea spre cer, demult n-o făcuse... Da! Era acolo! La un metru înălţime! Ah! Ce bucurie! A întins repede mâna s-o ia, s-o cuprindă şi să n-o mai lase niciodată,  dar...  n-a ajuns-o! NU! Dezamăgire! Era prea sus! Nu! Şi un şiroi de lacrimi îi umplu faţa... Privi neputincioasă la zână.


- N-o ajung!.. şi disperarea puse stăpânire pe sufletul ei...


- Sari! -  o îndemnă zâna, Ea e mereu cu tine, la un metru distanţă, tu cât de mult ţi-o doreşti?