Am vrut să scriu despre asta încă la sfârșit de decembrie.
N-am făcut-o atunci, pentru că am acordat prioritatea timpului petrecut acasă cu cei dagi mie.
Am fost în vacanța de iarnă acasă, am avut la dispoziție trei săptămâni, așa că am avut timp și să îi țin mamei companie la plimbările prin diferite instituții publice.
În sat, oamenii se cunosc între ei, majoritatea știu care și cu ce se ocupă, cine și ce boală are, ce îi place să gătească, pe unde sunt plecați copii și care sunt succesele lor... Și nu e neapărat să meargă oamenii des prin ospeții unii la alții ca să fie la curent cu noutățile, și nici măcar de radio sau ziar local nu au nevoie :) , oamenii se întâlnesc în locurile publice: magazin, primărie, centru medical, oficiu poștal...
Despre „Hai să trecem, o fugă, și pe la poștă” vreau eu să vă povestesc.
Nu știu cum în alte sate, da în satul meu de baștină oficiul poștal reprezintă o căsuță micuță, văruită, cu podea veche de lemn, care a fost cârpită, de curând (când au început frigurile, cred), pe ici, pe colo, pe unde erau crăpăturile mai mari, cu spumă poliuretanică pentru a stopa un pic pătrunderea frigului.
Era într-o vineri după-masă, am ajuns cu mama la oficiul poștal pe la 14:30, numai că din „fugă” am așteptat până la ora 16:00.
Am nimerit exact în ora de revizie. Ei, iată și moment pentru noutăți și socializare. În scurt timp, în coridorul oficiului poștal s-a adunat multă lume, care după pensii, care după compensații, care după salarii...
Eu am rămas mirată să aflu că lucrătorii medicali merg la oficiul poștal pentru a-și ridica salariile. De când și cu ce ocazie?
Apoi am fost luminată, la noi în țară s-au produs REFORME! La noi bugetarii primesc salariile pe card, carevasăzică!
M-am bucurat, logic, asta înseamnă că astfel se fac economii în ceea ce privește cheltuielile suplimentare la plata salariilor, dar și este înlăturat factorul uman din procesul de lucru cu banii... Da, e înlăturat, până la ușa oficiului poștal, pentru că numai aici pot veni bugetarii de la mine din sat să își primească banii.
Vesel. Noi am stat o oră și jumătate și am așteptat să fie deschis sediul. Eu nu aveam treabă, nu m-am deranjat să aștept, nu le deranjează nici pe bunicuțele singure care vin să își primească pensia, și cu ocazia asta mai au cu cine schimba o vorbă, nu pot să spun același lucru și depre oamenii angajați în câmpul muncii, pentru că cineva stătea ca pe ace, deoarece lucrează la noi în sat, dar circulă în fiecare zi, și deja trebuia să plece (...Dar cum să mă duc fără bani? Nu știu cu ce o să plec dacă nu reușesc...), altcineva povestea că s-a învoit ieri pe 15 minute de la serviciu, dar nu a reușit să își ridice salariul, așa că a venit azi, că are mai mult timp...
Când privești situația dintr-o parte, e straniu, nu știu cum, oamenii sunt incluși forțat într-un sistem care nu este lucrativ, care nu a făcut decât să le complice viața, cu toate că scopul de bază este exact invers, și ei acceptă, pentru că nu știu cum ar trebui să fie mai bine...
Dacă tot s-a trecut la salarizarea prin carduri, de ce nu s-a făcut reforma până la capăt? De ce trebuie oamenii să aștepte în rând la oficiul poștal?
Eu mi-aș fi dorit pentru toți acești oameni câte un bancomat instalat în magazinul (am ales un magazin, pentru că ele, de obicei, sunt deschise pe toată peroada zilei, și seara până târziu) principal al satului, unde ei pot să meargă oricând au nevoie să își retragă suma de care au nevoie, fără a îngheța prin coridoare, a sta la cozi și a-și face griji că nu reușesc în altă parte...
Poate părea naiv din partea mea, dar eu vreau o schimbare până la capăt.
Sau facem bine, sau deloc!
N-am făcut-o atunci, pentru că am acordat prioritatea timpului petrecut acasă cu cei dagi mie.
Am fost în vacanța de iarnă acasă, am avut la dispoziție trei săptămâni, așa că am avut timp și să îi țin mamei companie la plimbările prin diferite instituții publice.În sat, oamenii se cunosc între ei, majoritatea știu care și cu ce se ocupă, cine și ce boală are, ce îi place să gătească, pe unde sunt plecați copii și care sunt succesele lor... Și nu e neapărat să meargă oamenii des prin ospeții unii la alții ca să fie la curent cu noutățile, și nici măcar de radio sau ziar local nu au nevoie :) , oamenii se întâlnesc în locurile publice: magazin, primărie, centru medical, oficiu poștal...
Despre „Hai să trecem, o fugă, și pe la poștă” vreau eu să vă povestesc.
Nu știu cum în alte sate, da în satul meu de baștină oficiul poștal reprezintă o căsuță micuță, văruită, cu podea veche de lemn, care a fost cârpită, de curând (când au început frigurile, cred), pe ici, pe colo, pe unde erau crăpăturile mai mari, cu spumă poliuretanică pentru a stopa un pic pătrunderea frigului.
Era într-o vineri după-masă, am ajuns cu mama la oficiul poștal pe la 14:30, numai că din „fugă” am așteptat până la ora 16:00.
Am nimerit exact în ora de revizie. Ei, iată și moment pentru noutăți și socializare. În scurt timp, în coridorul oficiului poștal s-a adunat multă lume, care după pensii, care după compensații, care după salarii...
Eu am rămas mirată să aflu că lucrătorii medicali merg la oficiul poștal pentru a-și ridica salariile. De când și cu ce ocazie?Apoi am fost luminată, la noi în țară s-au produs REFORME! La noi bugetarii primesc salariile pe card, carevasăzică!
M-am bucurat, logic, asta înseamnă că astfel se fac economii în ceea ce privește cheltuielile suplimentare la plata salariilor, dar și este înlăturat factorul uman din procesul de lucru cu banii... Da, e înlăturat, până la ușa oficiului poștal, pentru că numai aici pot veni bugetarii de la mine din sat să își primească banii.
Vesel. Noi am stat o oră și jumătate și am așteptat să fie deschis sediul. Eu nu aveam treabă, nu m-am deranjat să aștept, nu le deranjează nici pe bunicuțele singure care vin să își primească pensia, și cu ocazia asta mai au cu cine schimba o vorbă, nu pot să spun același lucru și depre oamenii angajați în câmpul muncii, pentru că cineva stătea ca pe ace, deoarece lucrează la noi în sat, dar circulă în fiecare zi, și deja trebuia să plece (...Dar cum să mă duc fără bani? Nu știu cu ce o să plec dacă nu reușesc...), altcineva povestea că s-a învoit ieri pe 15 minute de la serviciu, dar nu a reușit să își ridice salariul, așa că a venit azi, că are mai mult timp...
Când privești situația dintr-o parte, e straniu, nu știu cum, oamenii sunt incluși forțat într-un sistem care nu este lucrativ, care nu a făcut decât să le complice viața, cu toate că scopul de bază este exact invers, și ei acceptă, pentru că nu știu cum ar trebui să fie mai bine...
Dacă tot s-a trecut la salarizarea prin carduri, de ce nu s-a făcut reforma până la capăt? De ce trebuie oamenii să aștepte în rând la oficiul poștal?
Eu mi-aș fi dorit pentru toți acești oameni câte un bancomat instalat în magazinul (am ales un magazin, pentru că ele, de obicei, sunt deschise pe toată peroada zilei, și seara până târziu) principal al satului, unde ei pot să meargă oricând au nevoie să își retragă suma de care au nevoie, fără a îngheța prin coridoare, a sta la cozi și a-și face griji că nu reușesc în altă parte...
Poate părea naiv din partea mea, dar eu vreau o schimbare până la capăt.
Sau facem bine, sau deloc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu