"Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole" - impresii post-lectură

După aproape 3 luni trecute de când am finisat de citit şi ultima pagină a "Alert(ei)ă oranj sau Pe alocuri, viscole", iată-mă aşezată în fața calculatorului, cu cartea în fața mea, răsfoind notițele pe care le-am scris "à chaud", cum spun francezii, idei care mi-au venit în urma lecturii.

Să spunem că textul meu este un "avalanche - reading" (Mai (t)ragem câte ceva la gospodărie - p. 71), trag şi eu la "gospodăria" mea ;) , cu toate că, trebuie să recunosc, nici eu nu mă prea împac cu termenul de "gospod(ină), în cazul meu, iar de fiecare dată când soțul meu, francez, observă anumite caracteristici "gospodăreşti" la rudele, prietenii sau cunoscuții nostri moldoveni, mă întreabă de ce ei fac aşa sau altfel, da la mine nu a văzut, şi-atunci explicația mea e simplă: "tu n-ai găsit o moldoveanca adevărată :)".
Un text bun pentru mine este unul care îmi trezeşte sentimente, care mă teleportează, iar tu, Vitalie, atât de bine ştii să faci asta!
În "1988" (p.15) eu abia mă născusem, cu toate acestea, trebuie să îți spun că am fost acolo, la curățatul acelei fântâni: "Fântâna lui Chirică" îi spuneați voi, "Fântâna lui Chirilă" se numea la noi în sat, dar descrierea amplasării e identică, şi chiar dacă acel curățat de fântână s-a produs în ani şi locuri diferite, eu cred că ea (fântâna) rămâne un simbol al copilariei noastre (şi a multor alți copii ce au crescut la sate şi au avut norocul să asiste la un asemenea "ritual magic").
"Poveste(a ta) rurală de vacanță" (p.40) pentru mine este mai mult decât o simplă poveste, şi asta pentru că aveam un vecin care de când îl țin minte e mereu acelaşi, un moş uscățiv de care se temeau toți copii. Eu nuştiu câti ani are, dar am impresia că e veşnic: "un om între 60 şi 100 de ani". Gheorghe - Dracul îl porecleam noi pe ascuns, pentru că în față nu i-ar fi zis nimeni o vorbă, atât de tare ne temeam de el. Şi a avut (şi mai are) omul ăsta 3 capre (veşnice şi ele) cu care îşi împărțea viața, bucuriile şi durerile, cu ele vorbea, cu ele se certa, pe ele le scotea la plimbare. Acuma stau şi mă gândesc dacă personajul tău nu e acelaşi om?..
"Povestea despre Mița sau Oile copilăriei noastre" (p.117) m-a dus cu gândul la una dintre cele mai frumoase şi liniştite perioade ale vieții - cea în care de-a lungul anilor noi păşteam oile, pentru că le aveam, 15 la număr, şi toate-aveau un nume şi pe toate le iubeam. Iar dacă într-o zi o să îmbătrânesc şi o să ies la pensie, am să-mi cumpăr oi (ei cum poți să catapultezi tu pe cineva în 2 timpuri în acelaşi timp?).
Dar până ajung eu la oile mele, vreau să spun că "Poveste(a ta) cu vechime de 17 ani sau Industria emigrației" (p.26) este cumva şi a mea (şi a multor altora), chiar dacă  BAC-ul l-am susținut deja la facultate, neachiziționarea unei "cărți recomandate insistent de profesor", care era şi autorul sus-numitei, m-a facut cu cea mai mică notă la obiectul dat - Protecția civilă!, in pofida faptului că eram singura persoana din grup care salvase deja o viață de om. Dacă e să vorbim despre happy-end, eu nuştiu cât de happy este finalul poveştii mele: toți 4 copii ne-am opus ideii mamei de a pleca în Italia, noi toți am studiat ceea ce am dorit, şi am plecat - TOȚI 4! Noi suntem bine, merci, dar nuştiu cât de happy e pentru părinții mei care au crescut 4 copii, dar nu au pe nici unul acasă.
În cartea ta sunt texte care m-au făcut să râd, iar unul din ele este "Poveste(a) cu sârme..." (p.50). Noi aveam un "as în manecă" pentru a învinge "normalitatea" din acest text: părinții mei locuiesc peste câteva case de magazinul central, iar dacă sunau vânzătoarele de la magazin că li se topeşte înghețata, cei de la Union Fenosa se mişcau mai repede (noroc de înghețată!). Despre aceasta "normalitate" a aflat şi familia soțului meu,  veniti cu toții în vizită la părinții mei au avut parte de o pană de electricitate chiar în ultima lor seară de voyage. A fost vesel, imaginați-vă 20 de oameni, printre care 14 francezi, adunați în jurul mesei, cinând la lumina lumânărilor cumpărate de soacră-mea, care nu vorbeşte un cuvânt în română, de la vânzătoarele care nu vorbesc o iota franceza. Lecții de viata, dom-le!
Au fost si texte la care am plâns, texte pe care mi-aş fi dorit ca tu să nu le fi scris niciodată, pentru ca dor prea mult... Mai sunt aşa multe de spus, dar o să mă opresc aici.
Îți mulțumesc, Vitalie, pentru această carte, continuă să scrii şi să răscoleşti suflete, asta face aşa bine uneori...
Iar voi, cei care încă nu ați citit "Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole" de Vitalie Vovc, nu întârziați, e aşa o "emoție de carte"!

P.S. Iata eu m-am întrebat de multe ori pe parcursul lecturii - Vitalie, tu eşti sigur că nu ai copilarit la mine în sat? :)