Copii, turbine și obloane...

În prima zi am vrut sa scriu despre moldovenii de dincolo  (care s-au dovedit a fi mult mai mulți decât imi puteam eu imagina ca sunt), și despre copii lor, care, în pofida faptului că ambii părinți le sunt moldoveni, nu vor vorbi niciodata româna (doar dacă vreodată vor hotarî ei că vor să o învețe), pentru că acolo nu au nevoie de ea. Am privit cu groază această situație, si cel mai trist mi-a fost să constat faptul că... acești copii într-adevăr nu au nevoie de Moldova, căci posibilitățile pe care le sunt oferite în străinătate nu pot fi comparate cu ce avem noi. O eventuală întoarcere la moment, le-ar putea ruina viitorul frumos construit acolo... Și asta doare...

Pe urmă am vrut să vă povestesc despre turbinile eoliene din Ungaria și Austria, prima asociație pe care mi-au trezit-o acestea a fost morile de vânt ale lui Don Quijote, sentimentul asta de copilarie, precum si respectul pentru aceste tari, care  își au propria energie. Zâmbesc. Privelistea e prea frumoasa, și sentimentul nu se compara cu nimic.

Franța m-a impresionat prin ferestre. Impresia de la patru dimineața, când credeam că merg printr-un oraș pustiu, doar din cauza că ușile și ferestrele erau ascunse după obloane :) Pe cât de frumoasă arhitectura, pe atât de urâte obloanele
Intrigant...


Copii, turbine și obloane... emoții adunate-n două zile. N-am multe cuvinte ca să le desfășor acum, ma doare partea legată de copii, pentru că eu încă nu știu copii mei unde vor crește...

Revin curând la această temă...