Era sâmbătă. O zi însorită de primăvară.
Îi place să facă ordine, asta îi permite să reflecteze în liniște asupra a tot ceea ce se întâmplă în viața ei. De-ar putea face ordine și acolo așa ușor cum o face în casă... De-ar putea cel puțin să își aranjeze pe policioară măcar emoțiile... Eh, oftează și își continuă activitatea.
"Oare chiar ce ar vrea să înlăture din casa sufletului său dacă ar avea ocazia?" - nu s-a gândit niciodată la asta, până acum. S-a așezat frumușel pe un colț de pat, cu mătura în mână, și hai la căutat momente numai bune de măturat.
Copilăria? Copilăria e cea mai sfântă perioadă din viața ei, de acolo ar șterge doar vorbele de mângâiere ale celor mai mari atunci când ea se lovea: „Până la nuntă o să treacă!”. Le-ar șterge pentru că, cine știe, poate o durere din acele timpuri nu a trecut încă, și poate, din această cauză, la cei 28 de ani ai săi, nu e încă măritată? Eh, prostii...
Școala? Nu, în școală are multe momente pozitive. Da, sunt prezente acolo, prin clasa a zecea, primele dezamăgiri ale dragostei adolescentine, când credea că nasul ei e prea mare și din cauza lui nu este admirată... Dar acum râde când îți amintește de aceste gânduri copilărești, acuma știe că are un nas cu personalitate.
Anii de facultate? Da, în acea perioadă au fost multe lucruri cu care ea nu a fost de acord. Era o rebelă, încerca să lupte cu orice nedreptate, dar multe i-au fost dezamăgirile, pentru că lumea oamenilor mari s-a dovedit a fi mult mai diferită de ceea ce credea ea că o așteaptă. Când a înțeles asta, a început să își caute de treburile ei, devenind o fetiță cumincică, care nu mai vorbea neîntrebată... Dar nu ar sterge nici de aici nimic, toate eșecurile ei de atunci au format-o ca personalitate, fiecare i-au fost câte o lecție...
Da, a găsit, are ceva ce și-ar dori să șteargă din viața ei, din ultimul an al vieții ei de studentă - momentul când l-a întâlnit pe El, marea ei dragoste neîmpărtășită.
El era un băiat înalt, cu ochi mari, pătrunzători, care a cucerit-o prin modalitatea lui diferită de a vedea lucrurile. Ei îi plac băieții deștepți, și iată cu asta el a și prins-o în plasă.
A vrăjit-o și a plecat.
Ca și mulți băieți de seama lui, din cei care își doreau un viitor mai bun, și-a ales calea pribegiei.
L-a iubit la distanță mult timp. L-a așteptat, pentru că el i-a promis că se întoarce la ea, l-a așteptat până când el a dispărut cu totul. Nu mai avea nici o știre de la el, iar asta o durea și mai tare. Credea ea că dragostea e așa, aștepți cuminte până el vine, că doar a promis, și mai credea că și el nu se gândește decât la ea. Credea... până a aflat că el e însurat, bine, merci, demult!
A plâns, nu așa își imagina ea dragostea.
Apoi a înțeles că lacrimile nu își au rost în așa cazuri și, s-a dăruit cu ardoare muncii. De El nu își mai amintește decât, uneori, în zilele de sâmbătă, când face ordine, și se mai gândește ce-ar fi fost dacă...
„Dacă”, însă, nu există!
Și în acest moment, furată de asemenea gânduri, a spart din neatenție vaza cu flori de pe măsuța de alături. S-a trezit speriată din visele ei și a început să strângă cioburile. Eh, s-a stricat o bunătate de lucru!
Lătratul puternic al câinelui a făcut-o să iasă repede în prag: „Poate o fi adus ceva poștașul?!” - și-a zis în sinea ei.
Dar vestea ce o aștepta la poartă era mai puternică decât toate cele pe care le poate duce poștașul întreg satului, la poartă o aștepta El, cu un trandafir roșu în mână, după 3 ani de zile...
Sâmbăta e zi de ordine, așa că Ea a dat la o parte perdelele, a deschis larg ferestrele, lăsând lumina soarelui să-i inunde casa, și s-a apucat de treabă.
Sâmbăta e zi de dialog cu sufletul, nu la cafea, ci la șters praful de pe rafturi.
Sâmbăta e zi de dialog cu sufletul, nu la cafea, ci la șters praful de pe rafturi.
Îi place să facă ordine, asta îi permite să reflecteze în liniște asupra a tot ceea ce se întâmplă în viața ei. De-ar putea face ordine și acolo așa ușor cum o face în casă... De-ar putea cel puțin să își aranjeze pe policioară măcar emoțiile... Eh, oftează și își continuă activitatea."Oare chiar ce ar vrea să înlăture din casa sufletului său dacă ar avea ocazia?" - nu s-a gândit niciodată la asta, până acum. S-a așezat frumușel pe un colț de pat, cu mătura în mână, și hai la căutat momente numai bune de măturat.
Copilăria? Copilăria e cea mai sfântă perioadă din viața ei, de acolo ar șterge doar vorbele de mângâiere ale celor mai mari atunci când ea se lovea: „Până la nuntă o să treacă!”. Le-ar șterge pentru că, cine știe, poate o durere din acele timpuri nu a trecut încă, și poate, din această cauză, la cei 28 de ani ai săi, nu e încă măritată? Eh, prostii...
Școala? Nu, în școală are multe momente pozitive. Da, sunt prezente acolo, prin clasa a zecea, primele dezamăgiri ale dragostei adolescentine, când credea că nasul ei e prea mare și din cauza lui nu este admirată... Dar acum râde când îți amintește de aceste gânduri copilărești, acuma știe că are un nas cu personalitate.
Anii de facultate? Da, în acea perioadă au fost multe lucruri cu care ea nu a fost de acord. Era o rebelă, încerca să lupte cu orice nedreptate, dar multe i-au fost dezamăgirile, pentru că lumea oamenilor mari s-a dovedit a fi mult mai diferită de ceea ce credea ea că o așteaptă. Când a înțeles asta, a început să își caute de treburile ei, devenind o fetiță cumincică, care nu mai vorbea neîntrebată... Dar nu ar sterge nici de aici nimic, toate eșecurile ei de atunci au format-o ca personalitate, fiecare i-au fost câte o lecție...
Da, a găsit, are ceva ce și-ar dori să șteargă din viața ei, din ultimul an al vieții ei de studentă - momentul când l-a întâlnit pe El, marea ei dragoste neîmpărtășită.
El era un băiat înalt, cu ochi mari, pătrunzători, care a cucerit-o prin modalitatea lui diferită de a vedea lucrurile. Ei îi plac băieții deștepți, și iată cu asta el a și prins-o în plasă.
A vrăjit-o și a plecat.
Ca și mulți băieți de seama lui, din cei care își doreau un viitor mai bun, și-a ales calea pribegiei.
L-a iubit la distanță mult timp. L-a așteptat, pentru că el i-a promis că se întoarce la ea, l-a așteptat până când el a dispărut cu totul. Nu mai avea nici o știre de la el, iar asta o durea și mai tare. Credea ea că dragostea e așa, aștepți cuminte până el vine, că doar a promis, și mai credea că și el nu se gândește decât la ea. Credea... până a aflat că el e însurat, bine, merci, demult!
A plâns, nu așa își imagina ea dragostea.
Apoi a înțeles că lacrimile nu își au rost în așa cazuri și, s-a dăruit cu ardoare muncii. De El nu își mai amintește decât, uneori, în zilele de sâmbătă, când face ordine, și se mai gândește ce-ar fi fost dacă...
„Dacă”, însă, nu există!
Și în acest moment, furată de asemenea gânduri, a spart din neatenție vaza cu flori de pe măsuța de alături. S-a trezit speriată din visele ei și a început să strângă cioburile. Eh, s-a stricat o bunătate de lucru!
Lătratul puternic al câinelui a făcut-o să iasă repede în prag: „Poate o fi adus ceva poștașul?!” - și-a zis în sinea ei.
Dar vestea ce o aștepta la poartă era mai puternică decât toate cele pe care le poate duce poștașul întreg satului, la poartă o aștepta El, cu un trandafir roșu în mână, după 3 ani de zile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu