vineri, 1 decembrie 2023

„Ultimul hipopotam din Moldova” sau „Cea mai bună școală de limba română e ograda buneilor”

E prima dată când mergem în călătorie cu autocarul. Şi prima vacanță fără tata. Ne-am sculat
dimineața, ca sa nu întârziem. Mergem la bunei, în Moldova. N-am fost de când aveam un an, iar
mama zice că amintirea mea în care eu mănânc carne de hipopotam la bunica e unul dintre
principalele motive pentru care facem efortul de a merge cu autocarul. E timpul să-mi creez alte
amintiri.

 Casa buneilor e la trei mii de kilometri. Nu ştiu cât e, dar cred că e mult. Ea mai zice că va
trebui să dormim două nopți în autobuz. Şi să stăm aşezați două zile. Nu am stat niciodată atâta
aşezat, dar mi-e tare dor de bunei. Avioanele ce zboară pe deasupra casei noastre nu ajung nici
unul la bunica, şi în general, puține avioane ajung într-acolo în ultimul timp, de asta mergem cu
autobusul. Un prieten de-al meu tot trebuia să meargă la bunei vara aceasta, mama lui tot
este din Moldova, dar nu mai merg căci nu au nici ei zbor sigur, şi pentru călătoria terestră e prea
mic. Frățiorul meu tot este mic, are doar doi ani, dar mama zice ca noi nu avem altă
soluție,încercăm şi vedem ce iese. Eu mi-am pregătit ghiozdanul cu caietul Pokemon, jucăria
mea şi cea a frățiorului meu cu câteva zile înainte şi i-am promis tatei că o să am grijă de mama şi
de Ethan. Am cinci ani, ştiu deja să le port de grijă!
În autocar mi-am întâlnit verişorii. Mergem cu toții la bunei. E prima dată când călătorim şase
verişori împreună. Doamnele de pe scaunele vecine erau bucuroase ca ne au alături: de fiecare
dată când ne era bucuria mai mare, ne dădeau bomboane sau covrigi şi ne spuneau: « Mâncați şi
tăceți oleacă! ». Am ajuns repede la bunei, cu toate că mama spune c-am stat la fontieră aproape
nouă ore. Eu n-am observat căci era noapte şi am dormit.
Am întrebat-o pe mama când a trăit la casa buneilor, pentru că eu de când o cunosc, ea tot timpul
a locuit cu noi.
Buneii au multe animale : porci, gâşte, găini, dar preferatele mele sunt caprele. Mă trezesc
dimineața la şase, ca să reuşesc să le duc cu bunelul la păscut. Doar că uneori el le duce mai
dimineață, eu mai devreme nu reuşesc să mă trezesc. Uneori bunelul acceptă să mă ia cu el să le
ducem apa la amiază, când toți dorm iar eu- nu. Seara e mai complicat, toată lumea e trează, aşa
că buneii aleg cine şi în ce zi merge să aducă caprele acasă. Suntem şase, deci rândul nu ne
ajunge prea des…

 Bunica ne-a învățat pe toți să mulgem capra. Nu ne reuşeşte încă la toți, dar
bunica spune că trebuie să mâncăm bine ca să avem puteri şi o sa ne iasă. Mie nu îmi place
laptele de capră, dar verişorul meu îl bea cald după ce bunica îl strecoară.
Găinile nu mi-s interesante, avem şi noi acasă trei găinuşe ce ne fac ouă. Doar ca bunica nu
creste gainile doar pentru ouă, ea le şi taie ca să facă zamă sau friptură. Pentru prima dată am
văzut ce are o găină sub piele. Mama a tăiat-o cu cuțitul şi ne-a arătat intestinele, inima, ficatul, iar
când a fiert carnea ne-a arătat şi creierul la gaină. Noi, acasă, găinile le cumpărăm din magazin,
ele nu au cap, dar cele de la bunica au sub creasta un creier. Mama mi-a zis că şi găinile noastre
au creier sub creastă, doar ca pe ele noi n-o sa le mâncăm niciodată. Pe ale noastre doar vulpea
le mănâncă.
Într-una din zile, împreună cu țaca, mama, bunica, Ethan şi Denis, verişorul meu, am mers la
cimitir. Mama a zis că mergem să ne prezinte buneilor ei. Buneii mamei au plecat la stele. E prima
dată când merg la cimitir. Acolo erau aşa multe cruci şi iarba mare! Pe la mijlocul cimitirului ne-am
întâlnit cu nişte persoane. Doamna ne-a sevit cu plăcinte. Erau calde. I-am zis mamei că e foarte
drăguță această doamnă care nu ne cunoaşte dar ne dă plăcinte, mama mi-a zis că aşa se face
aici la cimitire. Am vizitat buneii mamei, un verişor şi pe prima ei învățătoare. Prima mea
învățătoare nu a plecat la ceruri, ea locuieşte la şcoală.
Vorbim cu tata în fiecare seară. E prima dată când nu-l văd atâta timp şi mi-e foarte dor de el, dar
mama zice că vine curând şi el. Număr nopțile, mi-au mai ramas doar patru până vine. I-am zis
mamei că eu am să dorm cu el. Nu mai vreau să mă despart niciodată de tata!
La bunica apa de afară nu vine prin robinet. Bunelul merge cu două căldări mari şi aduce apă de la
fântână. Noi acolo nu avem voie. Nici în beci nu ni se permite, că-i adânc şi întuneric. Mama aduce
de acolo compotul. Noi nu avem beci acasă, poate de asta n-am mai băut aşa băutură bună ca şi
compotul bunicăi. Mama zice că la cât de mult bem noi, degrabă-l terminăm, dar bunica îi spune
că pentru noi l-a făcut. Aşa e ea, bunica, face tot ce o rugăm noi!
Pentru noi, într-o dimineață, bunelul a adus doi cățelusi. I-am numit Marcus şi Ruben. N-am mai
avut câini niciodată, iar aceştia doi mi se păreau minunați. Nu mă mai trezeam să duc caprele, ci
să mă joc cu câinii. Doar că peste două zile, dimineața, ei nu mai erau. I-am căutat peste tot, sub
pat, sub cuşte la găini, sub maşina bunelului, dar i-ai de unde nu-s! Bunica a zis că ei, probabil, au
fugit de acasă căci noi nu-i lăsam deloc în pace şi îi chinuiam. Eu nu, eu doar mă jucam cu ei, dar
e adevărat că verişorul şi fratele meu mai mici îi mai trăgeau de urechi şi de coadă… Ne-am
resemnat că nu-i mai vedem.
Din când în când, țaca ne ia cu ea şi mergem la « Bunelu Valeri », nu e bunelul meu, e al
verişorilor mei, dar ei îl numesc « Papi » pe bunelul meu din Franța, aşa că ne împărțim cu buneii.
El are rățuşte mici de tot şi un motănel pe care îl cheamă Chițu. Îmi place de Chițu, e mic şi pufos,
iar ca să-i fac plăcere, l-am desenat cu nişte inimioare şi i-am scris « Je t’aime ». Verişorul meu
zice că Chițu nu vorbeşte franceza, dar eu încă nu ştiu cum se scrie « te iubesc », de aceea am zis
ca eu am să-i traduc ce-am scris. Şi de ce, mă rog, motanii nu ar şti limba franceză? Poate el ştie
dar noi nu înțelegem ce zice? Ca şi bebeluşii, când sunt mici nu înțelegem ce ne spun, poate
asa şi Chițu ?
Bunica şi bunelul tot nu vorbesc franceza, o înțeleg uneori, dar eu încerc să vorbesc cu ei în
română. Ei nu tot timpul înțeleg româna mea, dar de când am venit la ei, ne înțelegem tot mai bine.
Țaca zice că învăț repede şi că mă descurc dacă îmi trebuie. Eu ştiu un pic româna, mama
vorbeşte româna şi m-a şi înscris la lecții online s-o învăț, dar acasă la bunei e mai interesant ca la
cursuri.
Adevărul e că, de când sunt aici, nu am văzut hipopotami, şi mă gândesc că, poate, mama avea
dreptate când mi-a spus ca n-am putut mânca carne de hipopotam la bunica, sau poate atunci
când am mâncat eu, bunelul a tăiat ultimul hipopotam din Moldova?


A scris mama Rodica din perspectiva lui Matéo, 5ani
P.S. în timpul vacanței nici un cățel nu a avut de suferit, au fost înlăturați pentru binele lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu