Eu când eram mai mică, ca și mulți alți copii, recitam poezii de 9 mai la monumentul din sat. Bătrânii, veterani ai celui de-al doilea război mondial, care cu anii deveneau din ce în ce mai puțini, plângeau de fiecare dată când noi recitam și le cântam, iar eu credeam că talentul meu oratoric îi face să plângă.
Copil naiv!
Mi-ar fi plăcut ca printre ei sa fie și bunelul meu, să mă asculte și să se mândrească cu mine, dar el s-a stins mult mai devreme ca eu sa încep să le recit poezii veteranilor.
Bunelul a luptat pe front, iar noi când eram mici, de fiecare dată îl rugam să ne povestească cum a fost la razboi, și el ne povestea, ne spunea cum a mers pe jos până la Berlin, noi nu știam unde-i Berlinul, dar ne închipuiam că-i tare departe... Apoi ne povestea cum a dormit în copaci când deja se întorcea victorios acasă, pentru ca să nu fie mâncat de lupi.
Facea pauze uneori, iar noi nu înțelegeam de ce vrea să schimbe subiectul, nu îl înțelegeam, și știu că în sinea lui el se ruga ca noi să nu fim nevoiți sa îl înțelegem vreodată.
Acum ma rog și eu pentru asta.
Bunelul a suferit multe intervenții chirurgicale în urma razboiului, iar părul alb ce îl purta pe creștet, tot prin operațiile prin care trecuse ne era explicat. Dar a învins și a ajuns să își vadă și nepoții. Ne dădea să mâncăm pâine înmuiată în vin ori de cite ori mergeam la el în vizită, iar stratul de mămăligă uscată rămas pe ceaun ne-a fost prezentat drept „prăjiței nemțești” (prăjituri), și așa au rămas și până astăzi. Nu știu de ce purta acest nume, dar era bun, iar gustul pâinii înmuiate în vin nu poate fi comparat cu nimic, pentru că e gustul bunelului;
A fost bunelul, și nu-i, dar erou a rămas pe veci, eroul nostru.
9 mai pentru el era sărbătoare, și chiar dacă acum societatea noastră începe să nu mai recunoască această zi, eu cred că fiecare timp are eroii săi, pentru că ei au luptat în ceea ce au crezut (sau ceea ce le-a fost impus să creadă, nu știu). Cert este că războiul înseamnă sânge, vieți și destine distruse.
Bunelul a luptat pentru PACE, și eu vreau PACE, inclusiv pentru că și bunelul asta vroia!
Copil naiv!
Mi-ar fi plăcut ca printre ei sa fie și bunelul meu, să mă asculte și să se mândrească cu mine, dar el s-a stins mult mai devreme ca eu sa încep să le recit poezii veteranilor.
Bunelul a luptat pe front, iar noi când eram mici, de fiecare dată îl rugam să ne povestească cum a fost la razboi, și el ne povestea, ne spunea cum a mers pe jos până la Berlin, noi nu știam unde-i Berlinul, dar ne închipuiam că-i tare departe... Apoi ne povestea cum a dormit în copaci când deja se întorcea victorios acasă, pentru ca să nu fie mâncat de lupi.
Facea pauze uneori, iar noi nu înțelegeam de ce vrea să schimbe subiectul, nu îl înțelegeam, și știu că în sinea lui el se ruga ca noi să nu fim nevoiți sa îl înțelegem vreodată.
Acum ma rog și eu pentru asta.
Bunelul a suferit multe intervenții chirurgicale în urma razboiului, iar părul alb ce îl purta pe creștet, tot prin operațiile prin care trecuse ne era explicat. Dar a învins și a ajuns să își vadă și nepoții. Ne dădea să mâncăm pâine înmuiată în vin ori de cite ori mergeam la el în vizită, iar stratul de mămăligă uscată rămas pe ceaun ne-a fost prezentat drept „prăjiței nemțești” (prăjituri), și așa au rămas și până astăzi. Nu știu de ce purta acest nume, dar era bun, iar gustul pâinii înmuiate în vin nu poate fi comparat cu nimic, pentru că e gustul bunelului;
A fost bunelul, și nu-i, dar erou a rămas pe veci, eroul nostru.
9 mai pentru el era sărbătoare, și chiar dacă acum societatea noastră începe să nu mai recunoască această zi, eu cred că fiecare timp are eroii săi, pentru că ei au luptat în ceea ce au crezut (sau ceea ce le-a fost impus să creadă, nu știu). Cert este că războiul înseamnă sânge, vieți și destine distruse.
Bunelul a luptat pentru PACE, și eu vreau PACE, inclusiv pentru că și bunelul asta vroia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu